MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 45
Decernarea premiilor anului 2006 pentru publicistică în domeniul naval

Vineri, 16 februarie a.c., ora 13.00, la Sala Bizantină a Cercului Militar Național se va desfășura festivitatea decernării premiilor Clubului Amiralilor pentru publicațiile cu tematică navală editate în anul 2006.

Vor fi acordate premii în următoarele domenii: teoria și arta militară navală, știința și tehnica navală, drept, istoria și geografia maritimă și fluvială, navigația și transporturile maritime și activitatea portuară, precum și enciclopedia și publicistica de marină
Clubul Amiralilor va acorda Premiul „Ofițerul Anului 2006” comandorului Alexandru Mârșu, pentru îndeplinirea cu succes a misiunii de comandă a Grupării Navale de Cooperare în Marea Neagră, BLACKSEAFOR.

De asemenea, va fi prezentat albumul „Amiralul Gheorghe ANGHELESCU la împlinirea vârstei de 70 de ani”, editat de Muzeul Marinei Române în colecția „DESTINE SUB MARELE PAVOAZ”.
***

Asociația CLUBUL AMIRALILOR este o organizație autonomă, apolitică, instituită în scopul afirmării și menținerii unor relații colegiale între amiralii României, precum și al stimulării preocupărilor acestora pentru efectuarea de studii, sinteze, memorii, lucrări de referință privind problematica Forțelor Navale.

Printre obiectivele pe care asociația și le propune sunt următoarele: dezvoltarea unor relații de colaborare și respect între amiralii activi și cei în rezervă sau în retragere; stabilirea și dezvoltarea unor relații de colaborare cu organizațiile similare din alte state; stimularea preocupărilor amiralilor pentru publicarea de lucrări referitoare la problematica Forțelor Navale; acordarea de distincții onorifice, diplome, plachete, insigne, scrisori.

Președintele asociației este amiralul (r) Gheorghe Anghelescu.