MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 216
COMUNICAT

Luni, 14 iulie a.c., la sediul Regimentului 48 Transmisiuni, situat pe șoseaua București-Ploiești, la kilometrul 12,5 (pod Otopeni), se vor desfășura manifestările dedicate sărbătoririi “Zilei Transmisioniștilor Militari”.

Aniversarea este consacrată împlinirii a 130 de ani de când, prin Înaltul Decret Regal nr. 1303/14 iulie 1873, a luat ființă prima subunitate de transmisiuni-secția de telegrafie, din Armata României.

La activitate sunt invitate să participe personalități militare și civile din conducerea Ministerului Apărării Naționale și Statului Major General, precum și reprezentanți ai unor firme de prestigiu, cu preocupări în domeniul comunicațiilor și informaticii.

Activitățile dedicate “Zilei Transmisioniștilor Militari” se vor desfășura după următorul program:
š 10.30-11.30 - ceremonial militar, depuneri de coroane de flori, citirea Ordinului șefului Statului Major General, alocuțiuni omagiale;
š 11.30-12.30 - vizitarea expozițiilor de carte, tehnică, și a Muzeului Transmisioniștilor.

Jurnaliștii care doresc să participe la eveniment sunt așteptați, până la ora 10.20, la sediul Regimentului 48 Transmisiuni, situat pe Șoseaua București-Ploiești, la km. 12,5 (pod Otopeni, linia de centură). Persoană de contact: col. Chiriac Dumitru, tel: 0722 223 738.

Compartimentul relații publice al Statului Major General pune la dispoziția celor interesați un documentar cuprinzând istoricul armei transmisiuni din Armata României.