MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 122
Moment comemorativ în tabăra „Dracula”, din Irak

Militarii Batalionului 495 Infanterie din Irak au participat astăzi, 27 aprilie a.c., la o ceremonie militară și religioasă, cu ocazia împlinirii unui an de la trecerea în veșnicie a sublocotenentului postmortem Bogdan-Valerian Hâncu și a patru militari italieni.

Alături de militarii români, la ceremonie au fost prezenți militari din toate detașamentele Forței Multinaționale dislocați în baza din Tallil și o delegație aparținând Echipei Italiene de Reconstrucție Provincială.

În cuvântul său, comandantul batalionului, locotenent-colonelul George Constantin, a evocat amintirea primului militar român căzut la datorie în Irak, alături de prietenii săi italieni. Doamna Anna Prouse, șeful Echipei Italiene de Reconstrucție Provincială, a subliniat că ceremonia de astăzi trebuie să fie atât în onoarea celor căzuți, cât și pentru prietenia lor.

În cadrul ceremoniei a avut loc o slujba ecumenică de pomenire, oficiată de preotul batalionului românesc și un preot catolic, fiind sfințite crucea și monumentul închinate celor cinci eroi căzuți la datorie.