MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 132
Informație de presă

Ministrul Apărării, Teodor Meleșcanu, participă, în zilele de 3 și 4 mai a.c., la cel de-al 10-lea Summit economic Euro-asiatic organizat la Istanbul, Turcia.

Reuniunea la nivel înalt este organizată anual de Fundația de Cercetare Strategică și Socială Grup Marmara și are ca scop identificarea unor noi modalități de dezvoltare a relațiilor dintre Uniunea Europeană și statele din Asia Centrală și Orientul Mijlociu.

La eveniment vor participa foști și actuali președinți, premieri și vicepremieri, miniștri, deputați, lideri și reprezentanți ai unor organizații regionale, naționale și internaționale, precum și oameni de afaceri.

Ediția de anul acesta a summit-ului își propune să abordeze subiecte privind geografia energetică și actorii globali, economia internațională și utilizarea resurselor globale competitive, cooperarea în domeniul culturii și turismului, modificările climatice globale și măsurile care se impun.

Teodor Meleșcanu va susține, în ziua dedicată Orientului Mijlociu/Irakului și misiunii de pace a Uniunii Europene, o alocuțiune cu tema „Securitatea în Orientul Mijlociu – Construirea Fundamentelor Securității Regionale”.

În cursul zilei de vineri, 4 mai, Ministrul Apărării se va întâlni și va avea convorbiri cu omologul său turc, dl. Vecdi Gőnûl.