MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 178
Moment aniversar la Colegiul Militar Liceal “Dimitrie Cantemir “

Colegiul Militar Liceal “Dimitrie Cantemir “ din Breaza celebrează 95 de ani de la punerea pietrei de temelie, la 4 iunie 1912, a Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu.

Activitățile organizate cu acest prilej se vor desfășura luni, 4 iunie 2007, de la ora 9.30. Se vor înmâna steagul de identificare a Colegiului și emblema de Onoare a Forțelor Terestre Române, va fi prezentat un exercițiu demonstrativ de instrucție de front și vor fi dezvelite plăcile de marmură având înscrise numele eroilor, absolvenți ai acestui liceu.

La eveniment au fost invitați să participe reprezentanți ai conducerii Ministerului Apărării și ai administrației centrale și locale.

***
La 4 iunie 1912, Nicolae Filipescu, pe atunci ministru de război,a decis înființarea Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu, instituție de învățământ care, în septembrie 1940 s- a mutat la Predeal, unde a funcționat până în 1948. Pe 25 noiembrie 1949, se înființa, la Roman, Liceul Militar care îl avea pe Dimitrie Cantemir ca patron spiritual.

Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza este considerat continuator al Liceului Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, prin Acordul de continuitate semnat, la data de 25 noiembrie 1994, între membrii Asociației Foștilor Elevi și Profesori de la Mănăstirea Dealu și conducerea Ministerului Apărării Naționale.

La 1 decembrie 1999, instituția și-a schimbat denumirea în Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir”.
În cei 95 de ani, peste 12500 de absolvenți au ieșit pe porțile acestei prestigioase instituții de învățământ, pentru a deveni ofițeri, legiuitori, artiști, scriitori, oameni de stat și onorând astfel școala și armata română.

Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” se prezintă astăzi ca o modernă instituție de învățământ a armatei române, asigurând însușirea temeinică a cunoștințelor științifice, de cultură generală și militară necesare elevilor pentru a putea continua studiile în celelalte forme ale învățământului militar.