MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 186
P R E C I Z A R E

Referitor la declarațiile acordate Agenției AFP, luni, 4 iunie, cu ocazia participării la a 53-a Sesiune plenară a Adunării Parlamentare a Uniunii Europei Occidentale (UEO), ministrul apărării, Teodor Meleșcanu, face următoarele precizări:

“În contextul unei declarații referitoare la faptul că facilitățile puse la dispoziția SUA de către România și Bulgaria ar putea afecta obligațiile asumate de cele două state, în cadrul Tratatului asupra forțelor armate convenționale în Europa, am precizat că, în cursul vizitei oficiale pe care am întreprins-o în Bulgaria, am convenit cu partenerii noștri bulgari să prezentăm un punct de vedere comun care să clarifice toate aspectele legate de aceste facilități.

Punctul nostru de vedere a fost că aceste facilități nu afectează securitatea Federației Ruse, ci, dimpotrivă, contribuie la stabilitatea și securitatea întregii zone.

Documentul referitor la poziția comună a României și Bulgariei în această privință urmează să fie elaborat de experți din ministerele apărării din cele două state.

Nu am propus niciodată desfășurarea de exerciții în comun cu trupe bulgare, ruse și americane, pentru simplul motiv că nu pot face nicio propunere de acest fel în numele Bulgariei, Statelor Unite și chiar al României.

Am menționat însă că, în opinia noastră, desfășurarea unor exerciții în comun și participarea la acțiuni în cadrul Parteneriatului pentru Pace împreună cu forțele armate ale Bulgariei, Ucrainei, Rusiei și ale altor țări din regiunea Mării Negre, ar reprezenta un bun prilej pentru ca eventualele probleme pe care le implică facilitățile puse la dispoziția Statelor Unite de către România și Bulgaria să se dovedească neîntemeiate.

Din punctul nostru de vedere, astfel de acțiuni ar putea fi un excelent prilej de dialog la nivel militar și politic, contribuind la creșterea încrederii și securității în zona Mării Negre.”