MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 246
20 iulie - Ziua Forțelor Aeriene Române

Aviatorii militari sărbătoresc vineri, 20 iulie, sub ocrotirea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, Ziua Forțelor Aeriene Române.

Toate unitățile din subordinea Statului Major al Forțelor Aeriene vor celebra evenimentul prin ceremoniale militare și religioase, zboruri demonstrative, concursuri sportive, simpozioane și activități specifice tradiției militare.

La Monumentul Eroilor Aerului din București va avea loc, de la ora 09.00, un ceremonial militar și religios, iar o formație alcătuită din nouă elicoptere IAR 330 SOCAT, de la Baza 90 Transport Aerian, va survola Bulevardul Aviatorilor, dinspre Palatul Victoria către Piața Presei Libere. Festivitatea va continua la Muzeul Aviației (str. Fabrica de Glucoză nr.2-4, sector 2, București), unde, de la ora 10.30, se va desfășura simpozionul cu tema “Forțele Aeriene la începutul mileniului III”. Intrarea publicului în muzeu va fi liberă între orele 14.00 și 17.00.

La eveniment au fost invitați oficiali români și străini, reprezentanți ai Ministerului Apărării, ai asociațiilor de veterani de război și ai autorităților locale, cadre militare în rezervă.

Jurnaliștii care doresc să participe la eveniment vor fi așteptați vineri, începând cu ora 08.30, la Monumentul Eroilor Aerului din București. Circulația rutieră în zona Bulevardului Aviatorilor va fi deviată pe toată durata ceremonialului. Persoană de contact: Monica Ardeleanu, telefon 0722.550.293.