MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 258
29 IULIE - ZIUA IMNULUI NAȚIONAL

Subunități și formații de muzici militare ale Ministerului Apărării vor participa la ceremonii publice de sărbătorire a Zilei Imnului Național al României, care se vor desfășura duminică, 29 iulie a.c. în mai multe localități din țară, la solicitarea și cu sprijinul administrației publice locale.

În București, Ministerul Apărării, împreună cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Prefectura și Primăria Generală a Municipiului București organizează o ceremonie publică dedicată Zilei Imnului Național, care va avea loc, începând cu ora 10.00, în Piața Tricolorului, din fața Palatului Cercului Militar Național. La eveniment au fost invitați reprezentanți ai unor instituții civile, militare și religioase, atașați militari străini acreditați în România, veterani de război, cadre militare în rezervă și în retragere.

Programul ceremoniei din Capitală cuprinde oficierea unei rugi pentru poporul român, alocuțiuni și un spectacol susținut de muzicile reunite din garnizoana București și corul Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazu”.

Circulația autovehiculelor pe Calea Victoriei și Bulevardul Regina Elisabeta va fi oprită timp de 5 ( cinci) minute, în intervalul 10.15 – 10.45, pe timpul intonării publice a Imnului Național al României.