MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 325
C O M U N I C A T


În după-amiaza zilei de 6 septembrie 2007, a avut loc un eveniment grav în Afganistan. Sergentul major Aurel Marcu a căzut la datorie. Locotenentul Nicolae Grigore și fruntașul Alex Octavian Zafiu au fost răniți, fiind transportați de urgență, cu un elicopter MEDEVAC, la spitalul militar din Kandahar.

Aceștia se aflau într-un transportor amfibiu blindat care îndeplinea o misiune de intervenție în provincia Zabul. Transportorul - primul dintr-o coloană de trei autovehicule - executa misiunea la N-E de Qalat, când a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. În urma deflagrației, vehiculul de luptă a fost grav avariat. Sergenții majori Mircea Solomon și Marius Enescu, aflați în același transportor, au primit asistență medicală la spitalul militar din baza Qalat. Militarii români sunt încadrați în Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada”, dislocat în Afganistan din luna iulie 2007.

Sergentul major Aurel Marcu, în vârstă de 31 de ani, era căsătorit și avea un copil.

Conducerea Ministerului, ministrul apărării Teodor Meleșcanu și-a exprimat profundul regret pentru producerea acestui tragic eveniment și a transmis sincere condoleanțe familiei sergentului major Aurel Marcu.