MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 421
Acțiune de boarding real în cadrul Operației "Active Endeavour"

Fregata "Regele Ferdinand" a executat luni, 22 octombrie, un boarding real (inspecție la o navă civilă considerată suspectă) în cadrul participării sale la operația NATO de combatere a terorismului în Marea Mediterană, "Active Endeavour", operație care se desfășoară în conformitate cu prevederile articolului 5 din Tratatul Nord-Atlantic.

Au fost verificate documentele navei, documentele de proveniență și de transport ale mărfii, pașapoartele, carnetele de marinar ale membrilor echipajului, a fost inspectată nava pentru a nu transporta mărfuri, substanțe periculoase sau persoane suspecte. Rezultatul inspecției a fost unul bun, documentele fiind în concordanță cu marfa transportată, nefiind găsite obiecte sau materiale suspecte pe navă.

Acesta a fost primul boarding real desfășurat de fregata „Regele Ferdinand” la participarea din acest an la operația „Active Endeavour” și al doilea (după cel din toamna lui 2005) executat de la intrarea navei în serviciul Forțelor Navale Române. Acest gen de misiuni este foarte dificil, anul trecut, la peste cinci ani de la lansarea operației „Active Endeavour”, fiind executat boardingul cu numărul 100.

După finalizarea misiunii, comandantul grupei de boarding a declarat: „A fost mai dificil astăzi decât la antrenamente și pentru că starea mării ne-a pus probleme la deplasarea spre navă. A fost o misiune grea, dar fiecare membru al echipei a acționat cum scrie la carte și totul a decurs foarte bine.”
La operație participă permanent, prin rotație, nave din Grupările Navale Permanente ale NATO (SNMG-1 și SNMG-2), precum și din alte state membre NATO, ale Parteneriatului pentru Pace sau ale Dialogului Mediteranean.

Sâmbătă, la bordul fregatei „Regele Ferdinand” s-a aflat într-o vizită de informare contraamiralul Michael K. Mahan, comandantul Grupării SNMG-1, grupare din cadrul căreia face parte nava în acest moment.

Informații suplimentare despre Fregata "Regele Ferdinand” pot fi obținute accesând site-ul www.fortele-navale.ro, iar despre Operația "Active Endeavour" - http://www.afsouth.nato.int/JFCN_Operations/ActiveEndeavour/Endeavour.htm