MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 431
Curs de comunicare și relații publice pentru comandanți

Direcția Informare și Relații Publice organizează, în perioada 29 octombrie – 9 noiembrie, cea de-a XV-a serie a Cursului de informare și relații publice pentru comandanții de mari unități și comandamente din Ministerul Apărării. Festivitatea de deschidere a avut loc, luni, 29 octombrie, în prezența generalului-locotenent Mihail Orzeață, directorul Statului Major General, și a reprezentanților conducerii Departamentului pentru Relația cu Parlamentul și Informare Publică și a șefilor categoriilor de forțe ale armatei.

Principalele obiective ale cursului sunt, printre altele, exersarea deprinderilor de comunicare atât în cadrul instituției militare, cât și în relația cu societatea civilă, evidențierea rolului informării și relațiilor publice în eficientizarea actului de comandă și a sprijinului pe care îl reprezintă ofițerul de relații publice, în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare.

De asemenea, programul cursului are prevăzute întâlniri cu experți în relații publice și jurnaliști civili și militari, dezbateri, jocuri de rol și antrenamente media.
*
* *
Ministerul Apărării organizează astfel de cursuri din anul 2000 (atât pentru personalul de relații publice – 26 de serii, cât și pentru comandanții de mari unități și comandamente – 14 serii). În această perioadă, cursul a fost absolvit de aproape 300 de persoane, care își desfășoară activitatea în domeniul relațiilor publice (ofițeri, subofițeri, maiștri militari și civili) și de peste 150 de ofițeri cu funcții de conducere.