
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Oportunități pentru profesia militară
- vârsta cuprinsă între 18 și 26 ani;
- cetățenia română și domiciliul stabil în țară;
- pot fi bărbați sau femei, care să fi absolvit cel puțin ciclul inferior liceal sau o școală de arte și meserii, cu certificat de absolvire/calificare profesională nivel 1, iar în cazul în care sunt elevi în ultimul an de studii, să facă dovada absolvirii/promovării examenului până la data începerii programului de instruire;
- să nu fi fost condamnați penal și să nu fie în curs de urmărire penală;
- să fie apți din punct de vedere medical și psihologic, potrivit baremelor specifice;
- să aibă o condiție fizică bună.
Pentru anumite arme sau specialități militare sunt prevăzute și cerințe specifice.
Principalele avantaje pe care le vor avea tinerii care doresc să devină soldați și gradați voluntari, potrivit Legii nr. 384/ 2006, sunt:
- semnarea, la angajare, a unui contract pentru o perioadă de până la patru ani, iar următoarele contracte pot avea durata de 2-3 ani fiecare, până la limita de vârstă în grad, stabilită prin lege la 40 de ani, în raport de nevoile instituției militare;
- posibilitatea de a fi selecționați, până la împlinirea vârstei de 30 de ani, pentru a urma cursul de bază pentru formarea deprinderilor de comandă ale subofițerilor; această categorie de militari reprezintă principala sursă pentru formarea subofițerilor;
- în afară de solda lunară, au dreptul la echipament gratuit și hrănire sau compensație de hrană, precum și la asistență medicală și medicamente gratuite, în condițiile legii; beneficiază de documente militare de transport gratuit pentru efectuarea concediului de odihnă sau în cazul mutării dintr-o garnizoană în alta, precum și de o compensație lunară pentru chirie în situația în care nu au o locuință proprie;
- vechimea în serviciu a militarilor voluntari se ia în calcul la stabilirea pensiei și a altor drepturi de asigurări sociale;
- militarii voluntari vor participa la misiuni internaționale, în funcție de nevoile Ministerului Apărării.
Tinerii care doresc să urmeze o carieră ca militar voluntar în armată pot contacta Birourile de Informare-Recrutare județene (lista acestor birouri și numărul de locuri disponibile în fiecare județ se găsesc pe site-ul din internet al ministerului, la adresa www.mapn.ro).
Biroul de Presă al Ministerului Apărării