Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Batalionul 300 Infanterie din Galați pleacă în Afganistan
La festivitate vor participa reprezentanți ai conducerii Ministerului Apărării, oficialități locale, rude și prieteni ai militarilor.
Infanteriștii gălățeni vor prelua de la militarii Batalionului 33 Vânători de Munte din Curtea de Argeș misiunile de sprijinire a armatei și poliției afgane, de cercetare și patrulare, de asistență umanitară și vor participa la unele proiecte de dezvoltare inițiate de Echipa de Reconstrucție Provincială din Zabul.
Batalionul 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei” se află la a doua misiune în teatrul de operații din Afganistan, cea dintâi fiind efectuată în perioada ianuarie – iulie 2005.
Informații suplimentare pot fi obținute de la sublocotenent Cornelia Popa, 0745 253169, ofițerul de relații publice al Batalionului 300 Infanterie Mecanizată.
Biroul de Presă al Ministerului Apărării