MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 269
COMUNICAT

Vineri, 29 august a.c., în jurul orei 20.00, soldatul MOCRI CONSTANTIN LAURENȚIU, din unitatea militară 01725 Râmnicu Vâlcea, care beneficia de o permisie de cinci zile, a fost reținut la sediul Poliției municipiului Sibiu la sesizarea conducătorului unui mijloc auto de transport în comun, care se deplasa pe ruta Râmnicu Vâlcea – Botoșani.

La intrarea în municipiul Sibiu, din bagajele acestuia a căzut o grenadă de exercițiu, fapt care a produs agitație printre călători și l-a determinat pe șofer să oprească autobuzul la sediul Poliției Sibiu, unde Laurențiu Mocri a fost legitimat și, constatându-se că este militar în termen, a fost predat Poliției Militare care l-a reținut în arestul garnizoanei Sibiu.

Ulterior, în bagajele militarului au fost descoperite încă două grenade de exercițiu. Facem precizarea că aceste grenade, confecționate din cauciuc, sunt materiale de exercițiu folosite în mod curent pentru instrucția militarilor și, întrucât nu dispun de elemente pirotehnice de inițiere, nu prezintă absolut nici un pericol de explozie.

Evenimentul este cercetat de o comisie condusă de comandantul Unității Militare 01725 Râmnicu Vâlcea, colonelul Ion Crețan, care a ordonat verificarea tuturor spațiilor de cazare și a magaziilor de echipament și materiale de instrucție din unitate.