MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 322
COMUNICAT

În perioada 15-17 octombrie a.c., o delegație militară condusă de comandantul Forțelor Armate din Turcia, generalul Hilmi ÖZKÖK, efectuează o vizită oficială în România, la invitația șefului Statului Major General al Armatei României, domnul general dr. Mihail POPESCU.

Pe parcursul vizitei, generalul ÖZKÖK va fi primit de președintele României, domnul Ion Iliescu, și va avea o serie de convorbiri oficiale, la sediul Ministerului Apărării Naționale, cu domnul ministru Ioan Mircea Pașcu și cu șeful Statului Major General, domnul general dr. Mihail Popescu.

În cadrul discuțiilor vor fi abordate o serie de probleme referitoare la stadiul relațiilor militare bilaterale româno-turce, precum și aspecte ale implicării militare a fiecărui stat în asigurarea păcii și securității în regiune. De asemenea, se vor urmări și ultimele evoluții în cadrul initiativei “2+2” (cvadrilaterala Bulgaria, Grecia, România și Turcia), perspectivele de dezvoltare a obiectivelor din cadrul acesteia.

Agenda convorbirilor mai cuprinde prezentarea situației din Afganistan și contribuția Armatei României la ISAF și ENDURING FREEDOM, precum și un schimb de informații privind situația politico-militară din Balcani și poziția celor două țări în ceea ce privește soluționarea situațiilor conflictuale din acest spațiu, în special cel ex-iugoslav.