Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
COMUNICAT
În cadrul convorbirilor vor fi abordate subiecte referitoare la stadiul și perspectivele relațiilor militare bilaterale, reforma și restructurarea forțelor armate ale celor două țări și experiența României în domeniul planificării apărării. În context, vor fi analizate evoluțiile Alianței Nord-Atlantice după Summit-ul de la Praga și parteneriatul dintre NATO și Ucraina.
De asemenea, vor fi discutate situația politico-militară din Balcani și regiunea Mării Negre și stadiul inițiativelor regionale TISA și BLACKSEAFOR. Cei doi oficiali vor face un schimb de informații referitoare la participarea la operațiuni de sprijin al păcii și combatere a terorismului.
Ministrul ucrainean al apărării mai are în program primiri la Președintele României, la primul ministru, la Comisia de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Camera Deputaților și la Ministerul Afacerilor Externe. De asemenea, delegației oaspete i se vor prezenta tehnica și echipamentul din înzestrarea unei unități de vânători de munte, precum și un exercițiu demonstrativ executat de militarii acesteia.
Marți, 16 martie, de la ora 12.30, cei doi miniștri vor face declarații de presă la sediul M.Ap.N. Jurnaliștii acreditați vor fi așteptați, pentru acces în instituție, la Punctul de Control nr. 3 (intrarea dinspre Hotel Marriott), între orele 12.00 și 12.20.
Biroul de Presa al M.Ap.N.