MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 169
COMUNICAT

În perioada 4-7 mai a.c., o delegație militară franceză, condusă de inspectorul general al Forțelor Terestre din Franța, general de armată Louis Zeller, va efectua o vizită de lucru în România, la invitația domnului general-locotenent dr. Ion Magdalena, inspectorul general al Inspectoratului Ministerului Apărării Naționale.

Cu această ocazie se va face un schimb de experiență privind activitatea de control și evaluare a Forțelor Armate. În cadrul convorbirilor oficiale vor fi abordate subiecte referitoare la locul, rolul, funcțiile, atribuțiile și competențele inspectoratelor din structurile centrale de apărăre națională. Totodată, se vor identifica domenii de colaborare între inspectoratele militare din cele două țări, precum și tipuri de activități, forme, metode și proceduri pentru executarea controlului și evaluării pregătirii operaționale. Vor avea loc, de asemenea, discuții legate de schimbările în structura organizatorică și misiunile celor două instituții, în contextul reformei din cadrul organismului militar.

Pe parcursul vizitei, generalul de armată Louis Zeller se va întâlni cu generalul- locotenent Ioan Ghitaș, locțiitorul șefului Statului Major General al Armatei României, și cu șeful Statului Major al Forțelor Terestre, general-locotenent dr. Eugen Bădălan.