Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
COMUNICAT
Seminarul va reuni experți și factori de decizie din peste 30 de țări din Europa Centrală și de Est, Balcani, Caucaz și statele riverane Mării Negre, care vor prezenta propriile învățăminte și experiența dobândite în procesul de reformă a forțelor armate. Lucrările se vor concentra pe dezbaterea problematicii reformei sectorului de securitate și al apărării în țările din regiunea Mării Negre, a impactului extinderii NATO și UE asupra procesului de reformă a forțelor armate și cooperării internaționale în domeniul apărării.
Obiectivele seminarului se circumscriu politicii României de promovare a cooperării regionale în zona Mării Negre, regiune care a dobândit o importanță strategică deosebită în contextul actual al proceselor de extindere a NATO și UE.
Evenimentul este organizat sub egida Ministerului Apărării Naționale și a Centrului pentru Controlul Democratic al Forțelor Armate (DCAF) din Geneva. Aceasta este cea de-a treia activitate dintr-o serie de conferințe regionale inițiate de DCAF pentru cele 45 de state membre ale Consiliului Fundației, conferințe ce vizează promovarea schimbului de experiență și informații între statele participante pe probleme privind reforma apărării.
Dep. Integrare Euroatlantica
si Politica de Aparare