MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 275
COMUNICAT

Joi, 17 iunie a.c., domnul dr. George Maior, secretar de stat și șef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică și Politica de Apărare, s-a întâlnit, la București, cu domnul Ilko Dimitrov, ministrul adjunct al apărării din Bulgaria.

Cei doi oficiali au abordat subiecte referitoare la principalele aspecte ale procesului de transformare a NATO în perspectiva Summit-ului de la Istanbul, la cooperarea bilaterală la nivelul participărilor în cadrul proceselor Alianței, inclusiv în plan operațional, precum și la coordonatele de dezvoltare a relațiilor bilaterale.

De asemenea, agenda de discuții a mai cuprins teme referitoare la dezvoltarea cooperării regionale în contextul post-aderare al României și Bulgariei la NATO și aspecte referitoare la participarea la misiunile internaționale.

Prezența la București a domnului Dimitrov se înscrie în contextul participării la seminarul internațional „Reforma în domeniul apărării și securității în zona Mării Negre”, organizat în perioada 15-16 iunie a.c. Întâlnirea cu oficialul român marchează continuarea relațiilor de colaborare foarte bune dintre Ministerele Apărării din ambele țări și reafirmă cadrul deschis dialogului și cooperării între personalitățile politice și militare din România și Bulgaria.