MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 290
COMUNICAT


Cu prilejul ZILEI DRAPELULUI NAȚIONAL, sâmbătă, 26 iunie a.c., ora 10.30, în Piața Tricolorului din fața Palatului Cercului Militar Național se va desfășura un ceremonial militar și religios, organizat de Ministerul Apărării Naționale, în colaborare cu Prefectura și Primăria Municipiului București.

La eveniment vor participa reprezentanți ai unor instituții civile, militare și religioase, veterani de război, cadre militare în rezervă și în retragere, precum și acele persoane care vor dori să-și exprime respectul față de unul din cele mai importante simboluri naționale.

După ceremonial, la ora 11.30, în Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar Național va avea loc un concert simfonic festiv.

În celelalte garnizoane ale țării, la solicitarea autorităților administrației publice locale, subunități ale Ministerului Apărării Naționale vor participa la ceremoniile publice de înălțare a drapelului României, iar muzicile militare vor susține concerte în parcuri și în locuri publice cu semnificație istorică.

De asemenea, în toate unitățile militare se vor arbora drapelele naționale și se vor organiza ceremonii în cadrul cărora se vor evidenția semnificația drapelului național, a drapelului de luptă al unității și se vor evoca tradițiile marilor unități și unităților respective.

Alte informații pe această temă oferă colonelul Valentin-Marius Radu, șeful Secției Tradiții Militare și Educație Civică a M.Ap.N., telefon 0721.339.296.

Biroul de Presă al M.Ap.N.