MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 55
COMUNICAT

In perioada 11-14 martie a.c., comandantul Academiei Militare a Armatei Serbiei si Muntenegrului, general-locotenent Ljubisa STOJIMIROVIC, efectueaza o vizita oficiala la Academia de Inalte Studii Militare, la invitatia domnului general-locotenent Ilie MARIN, rectorul A.I.S.M.

Vizita constituie o continuare a programului de colaborare existent intre cele doua institutii militare de invatamant superior militar, ale carui baze s-au pus la Academia Militara din Belgrad in anul 2002, si are ca obiectiv schimbul de informatii referitoare la organizarea sistemului de invatamant in armatele celor doua tari, programele de studii, precum si la pregatirea ofiterilor romani in vederea participarii la operatiuni PfP.

Cu acest prilej, generalul-locotenent Ljubisa STOJIMIROVIC se va intalni si va discuta cu loctiitorul sefului Statului Major General, domnul general dr. Mircea Muresan, despre sprijinul pe care Armata Romaniei il acorda armatei tarii vecine in procesul de aderare a acesteia la Parteneriatul pentru Pace si la cooperarea sud-est europeana.

Agenda oaspetelui mai cuprinde, de asemenea, vizitarea unor institutii militare de invatamant din Bucuresti si Brasov.