MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 344
COMUNICAT

Marți, 20 iulie a.c, 30 de copii sârbi din provincia Kosovo, însoțiți de trei cadre didactice, au sosit la bordul unei aeronave de tipul AN 26, aparținând Statului Major al Forțelor Aeriene, la Baza 90 Transport Aerian, pentru a-și petrece vacanța în România, timp de două săptămâni.

Excursia a fost oferită de Ministerul Apărării Naționale, la propunerea comandantului detașamentului românesc dislocat la Gorazdevac, în Kosovo, făcută cu prilejul vizitei în teatrul de operații a ministrului apărării naționale, domnul Ioan Mircea Pașcu, și a șefului Statului Major General al Armatei României, general dr. Mihail Popescu, în luna februarie a.c. Oficialii M.Ap.N., care au fost informați de faptul că în zona de responsabilitate a militarilor români există foarte mulți copii care nu au depășit niciodată perimetrul localităților în care s-au născut, au hotărât organizarea unei excursii în România pentru copii sârbi și albanezi din zonă. Statul Major General a organizat, apoi, petrecerea vacanței de vară în România a unui număr egal de copii albanezi și sârbi din Kosovo, întocmind în acest scop un program adecvat.

Astfel, în perioada 20-24 iulie a.c, copiii vor fi cazați la Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” din Breaza și vor vizita obiective turistice și istorice din zonă, urmând ca în intervalul 24 iulie-1 august să-și petreacă restul vacanței pe Litoral, unde vor fi cazați la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța.

A doua serie de 30 de copii, albanezi, însoțiți de profesori, va sosi pe data de 1 august și va avea un program identic de două săptămâni în România, urmând a reveni în Kosovo pe 14 august.