MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 363
COMUNICAT

Locotenent-colonelul Liviu Flutur, ofițerul de relații publice al contingentului român din Irak, a transmis următoarea corespondență:

În seara zilei de 29 aprilie a.c., în tabăra White Horse de lângă Nassiryia, s-a desfășurat ceremonia transferului autorității în zona de responsabilitate a detașamentului românesc, de la Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” către Batalionul 812 Infanterie.
La ceremonie au participat locțiitorul comandantului Comandamentului 2 Operațional Întrunit, general de brigadă Visarion Neagoe, comandantul Brigăzii italiene „Pozzuolo del Friuli”, general de brigadă Corrado Dalzini, mitropolitul Olteniei, Teofan, ofițeri și subofițeri americani din Brigada de artilerie New Hampshire.
Comandantul Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, locotenent-colonel Nicolae Ciucă, a remarcat în cuvântul său că, pe parcursul celor șase luni ale participării la cea de a patra fază de stabilizare și reconstrucție a Irakului, „fiecare misiune a fost tratată cu maximă responsabilitate, pregătită cu minuțiozitate și desfășurată cu deosebită atenție, astfel încât să se asigure realizarea obiectivelor propuse, în deplină siguranță pentru fiecare militar participant... Acum, la final, putem să privim în urmă cu luciditate pentru a raporta cu fruntea sus că ne-am îndeplinit pe deplin misiunea încredințată”.
Locotenent-colonel Dorin Blaiu, comandantul Batalionului 812 Infanterie „Șoimii Carpaților”, unitatea care a preluat misiunile pe care le va îndeplini sub comanda operațională a brigăzii italiene, a evidențiat momentul în care se desfășoară această festivitate – Ziua Imnului Național al României – și faptul că „noi, militarii Batalioanelor 26 și 812 Infanterie, am cântat în același glas, cu inimile strânse de emoție Deșteaptă-te române în Angola, Kosovo sau Afganistan întărindu-ne prin aceasta convingerea că numai uniți, dârzi și loiali putem să ne îndeplinim obiectivul de a contribui, atât cât putem, la câștigarea liniștii și libertății semenilor noștri”.
Pe parcursul celor șase luni, „Scorpionii roșii” au îndeplinit misiuni pentru asigurarea libertății de mișcare în aria de responsabilitate prin monitorizarea traficului și descurajarea jafurilor pe comunicațiile rutiere importanate, asigurarea protecției elementelor de infrastructură - calea ferată, conductele petroliere, liniile de înaltă tensiune, au contribuit la pregătirea unei companii din viitoarea Gardă Națională și la monitorizarea activității poliției locale. În același timp, militarii olteni au realizat o legătură permanentă cu liderii administrației locale, precum și cu cei tribali, cu care au analizat prioritățile oamenilor și, ca urmare, au propus organizarea și desfășurarea de proiecte CIMIC care să determine îmbunătățirea condițiilor de viață a populației locale. Astfel, au fost renovate cinci școli – una dintre acestea poartă pe placa de la intrarea denumirea Școala Plt.maj.(post mortem) Ciobanu Emanoil –, au fost extinse 2 sisteme de apă potabilă și a fost coordonat programul de salubrizare a orașului Suq ash Shuyukh, cea mai mare localitate din zona de responsabilitate a batalionului.