MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 365
COMUNICAT

Joi, 30 iulie a.c., domnul doctor inginer Gheorghe Matache, secretar de stat și șef al Departamentului pentru Armamente, a participat la festivitatea de acordare a primului grad de ofițer, maistru militar și subofițer, absolvenților Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov.

Cu această ocazie, secretarul de stat i-a felicitat pe absolvenții promoției 2004 „Ștefan cel Mare și Sfânt-500” și le-a urat succes studenților academiei. În acest an, din cei 59 de absolvenți, 11 au fost din Republica Moldova.