MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 396
COMUNICAT

Luni, 16 august a.c., domnul Seppo Kääriäinen, ministrul apărării al Republicii Finlanda, va efectua o vizită oficială în România, împreună cu o delegație, la invitația domnului Ioan Mircea Pașcu, ministrul apărării naționale al României.
În cadrul convorbirilor vor fi abordate subiecte referitoare la stadiul și perspectivele cooperării bilaterale în domeniul militar, planificarea apărării și reforma forțelor armate ale celor două țări și la strategiile de securitate națională ale României și Finlandei. În context, vor fi analizate perspectivele Parteneriatului pentru Pace după summitul de la Istanbul și participarea la operațiuni de menținere a păcii.
Delegația finlandeză mai are în program primiri la Senatul României și la Ministerul Afacerilor Externe, precum și vizitarea Comandamentului Brigăzii Multinaționale de Pace din Europa de Sud-Est (SEEBRIG), de la Constanța.
Luni, 16 august, de la ora 13.40, cei doi miniștri vor face declarații de presă la sediul Comandamentului Operațional Naval, din Constanța, strada Remus Opreanu, nr. 13. Jurnaliștii interesați vor fi așteptați, pentru acces în instituție, între orele 13.15 și 13.35. Persoană de contact: maior Anghel Daniel (0722.879.532).