MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 64
COMUNICAT

Sambata, 15 martie a.c., în unitatile Ministerului Apararii Nationale s-au desfasurat ceremonialuri de depunere a juramantului militar. Alaturi de o parte din cei aproximativ 11.000 militari care au fost incorporati in luna februarie 2003 s-au aflat reprezentanti ai conducerii ministerului, astfel:

- domnul Sorin Encutescu, secretar de stat si sef al Departamentului pentru Relatii cu Parlamentul, Armonizare Legislativa si Relatii Publice – in Bucuresti, la Regimentul 30 Garda si Protocol “Mihai Viteazu” si la Brigada 122 Logistica;
- domnul dr. ing. Gheorghe Matache, secretar de stat si sef al Departamentului pentru Armamente, la Baza 1 Instructie Infanterie, din Caracal;
- general dr. Mihail Popescu, seful Statului Major General - in garnizoana Vatra Dornei;
- general dr. Mircea Muresan, loctiitorul sefului Statului Major General, la Baza 6 Instructie Tancuri, din Pitesti.

Tinerii militari au fost felicitati cu acest prilej, iar rudele acestora au primit asigurari ca pe timpul stagiului militar comandantii se vor ingriji de traiul soldatilor si de buna lor pregatire inainte de a da piept cu greutatile vietii.

Reprezentantii M.Ap.N. au aratat ca in prezent se continua promovarea masurilor de reforma, restructurare si modernizare a armatei, urmarindu-se cresterea gradului de interoperabilitate cu structurile similare ale NATO, in perspectiva ratificarii, de catre parlamentele statelor membre ale Aliantei, a invitatiei adresate Romaniei la summitul de la Praga.