MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
19.06.2014
Ceremonii de încheiere a anului școlar 2013-2014 la colegiile militare liceale
Comunicat Nr. 176 din data de 18.06.2014

Ministrul Dușa la Colegiul Militar Liceal din Câmpulung Moldovenesc

Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, va participa joi, 19 iunie, începând cu ora 10.45, la ceremonia de încheiere a anului școlar 2013-2014 desfășurată la Colegiul Militar Liceal "Ștefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc.

Comunicat Nr. 178 din data de 19.06.2014

Ministrul Mircea Dușa: "Educația militară trebuie să devină din ce în ce mai performantă și să producă noi generații de elită"

Prezent la festivitățile dedicate încheierii anului școlar la Colegiul Militar Liceal "Ștefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc, ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, a felicitat absolvenții promoției 2014 "Constantin Brâncoveanu - 300" pentru rezultatele obținute în cei patru ani de studii, le-a urat mult succes cu ocazia examenelor de bacalaureat și de admitere în universități. Cu acest prilej, acesta a înmânat comandantului Colegiului o replică la scară redusă a sabiei voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, care să fie conferită, după încheierea examenelor de bacalaureat, șefului de promoție.