Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Andreea Dumitru

 


Comunicat nr. 161


Starea militarilor răniți în Afganistan este stabilă


Cei trei militari răniți astăzi, 13 iunie, în Afganistan, sunt sublocotenentul Marius Vasile Apostol (24 de ani), sergentul major Daniel Dumitru Drugan (26 ani) și caporalul Marius Barbu (30 de ani), din cadrul Batalionului 300 Infanterie Galați.

Militarii au fost transportați la spitalul din baza Lagman, Qalat, unde este evaluată starea lor de sănătate și primesc îngrijiri medicale. În acest moment, starea lor este stabilă.

Ministerul Apărării monitorizează starea de sănătate a militarilor răniți și ține permanent legătura cu familiile acestora.

Cei trei militari răniți, împreună cu fruntașul Claudiu Marius Covrig, care a decedat, se aflau într-o misiune de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat - Kabul). Patrula, formată din patru transportoare amfibii blindate, a fost atacată de forțe insurgente cu armament ușor și aruncătoare de grenade, fiind lovite două transportoare.


Biroul de Presă al Ministerului Apărării