Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Mr. Constantin Spînu

 


Comunicat nr. 228


Militarii strâng fonduri pentru sinistrați



Conducerea Ministerului Apărării a făcut un apel către întreg personalul militar și civil pentru sprijinirea cetățenilor afectați de inundațiile din Moldova și Maramureș.

Contribuțiile financiare benevole vor fi colectate la nivelul fiecărei unități militare și virate într-un cont deschis de către Direcția Financiar-Contabilă.

Printre primii militari care au răspuns acestei inițiative au fost cei aflați în misiune în Irak și în Afganistan.
Personalul Batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri” din Iași, dislocat la Tallil, Irak, a început strângerea de fonduri. Generalul Mihai Chiriță, senior național al României în Irak, a propus celor 501 militari aflați în misiune să doneze echivalentul diurnei aferente câtorva ore de lucru în beneficiul celor aflați în suferință acasă.

La Qalat, în Afganistan, Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” a început, de asemenea, o campanie de strângere de fonduri, care vor fi trimise în țară în cel mai scurt timp.






Biroul de Presă al Ministerului Apărării