Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Locotenent-colonel Liviu Flutur

 


Comunicat nr. 123


Muniție descoperită de militarii români în Irak


Miercuri, 23 martie a.c, militari ai Batalionului 2 Infanterie “Călugăreni” au descoperit elemente de muniție neexplodate, pe timpul executării unei misiuni de patrulare de-a lungul comunicației Bagdad-Basra, la aproximativ 70 km. sud-est de localitatea An Nassiriya.

Conform informațiilor transmise de căpitanul Carol Florea, ofițerul de relații publice al batalionului, au fost găsite, în trei locații, 11 proiectile de aruncător calibrul 120mm, un proiectil de aruncător calibrul 82 mm cu focos întreg, 20 lovituri antitanc pentru aruncătoare de grenade AG-7 și AG-9 și aproximativ 5.000 cartușe de mitralieră calibrul 14,5 mm. Muniția provenea, cel mai probabil, dintr-un depozit al fostei armate irakiene.

Patrula, comandată de locotenentul Cristian Ichimescu, a acționat conform procedurilor stabilite pentru astfel de situații, marcând zona și anunțând apoi echipele specializate ale detașamentului pirotehnic italian pentru distrugerea muniției.



Biroul de Presa al M.Ap.N.