Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 75


INFORMAȚIE DE PRESĂ


Ministrul apărării naționale Gabriel Oprea va participa joi, 2 iunie, începând cu ora 11.00, la ceremonia religioasă organizată cu ocazia finalizării lucrărilor de construire a Bisericii-monument a Martirilor Timișoarei, în localitatea Popești-Leordeni, județul Ilfov, pe locul unde a fost aruncată cenușa victimelor Revoluției din Decembrie 1989.

La eveniment vor fi prezenți parlamentari, reprezentanți ai autorităților publice locale, primarul municipiului Timișoara și președintele Asociației "Memorialul Revoluției 16-22 decembrie 1989 Timișoara". Ministrul apărării naționale și invitații la eveniment vor depune, cu ocazia Zilei Eroilor, coroane de flori la Troița amplasată în fața bisericii.

Jurnaliștii interesați de activitate vor fi așteptați joi, 2 iunie, la ora 10.45, în fața bisericii-monument nou-construite în localitatea Popești-Leordeni. Persoană de contact: lt.col. Florin Jipa, tel. 0722.380.145.

* * *

Procedurile pentru construirea bisericii au fost demarate în data de 7 mai 2010, după o întâlnire, la sediul M.Ap.N., a ministrului apărării naționale cu domnul Traian Orban, președintele Asociației "Memorialul Revoluției 16-22 decembrie 1989 Timișoara".

La 6 august 2010 au debutat efectiv lucrările de construcție, ministrul Gabriel Oprea exprimându-și speranța că biserica-monument din Popești-Leordeni va fi un loc de pelerinaj și de reculegere nu numai pentru revoluționarii din Timișoara, ci pentru toți românii.


Biroul de presă