Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 285


COMUNICAT DE PRESĂ


Secretarul de stat Sebastian Huluban și șeful Statului Major General, general-locotenent Ștefan Dănilă, au susținut joi, 29 noiembrie, cu prilejul Zilei Naționale a României, o videoconferință cu militarii români din detașamentele dislocate în teatrele de operații din Afganistan, Bosnia-Herțegovina și Kosovo, precum și cu marinarii de pe fregata "Regele Ferdinand", aflată în misiune în Golful Aden.

Comandanții detașamentelor din teatrele de operații, precum și comandantul fregatei "Regele Ferdinand" au raportat conducerii ministerului apărării naționale modalitățile concrete de executare a misiunilor încredințate, aspecte referitoare la situația de securitate din zonele de responsabilitate, precum și starea de sănătate a trupelor.

La videoconferință au mai participat locțiitorul pentru operații și instrucție al șefului Statului Major General, general-locotenent Valeriu Nicuț, și șefii categoriilor de forțe ale armatei.


Biroul de Presă