Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 299


COMUNICAT DE PRESĂ


În marja reuniunii Comitetului Mixt româno-american pentru implementarea "Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii privind activitățile forțelor Statelor Unite staționate pe teritoriul României" și a "Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România", în data de 17.12.2012, la sediul Ministerului Apărării Naționale, secretarul de stat pentru politica de apărare și planificare, domnul Sebastian Huluban, a avut o întâlnire bilaterală cu delegația americană, condusă de generalul-maior Mark O. Schissler, director pentru strategie și politici în cadrul Comandamentului SUA din Europa (US EUCOM).

În cadrul întâlnirii, discuțiile au fost axate pe prioritățile politicii de apărare ale României, dinamica relațiilor militare bilaterale româno-americane, precum și asupra perspectivelor cooperării viitoare pentru intensificarea activităților comune de instruire, exerciții, schimb de experiență și lecții învățate în urma excelentei cooperări din teatrele de operații, în ultimii 10 ani.

"Implementarea cu succes a prevederilor din Declarația Comună privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI este și va rămâne un obiectiv prioritar al politicii de apărare", a declarat secretarul de stat pentru politica de apărare și planificare, Sebastian Huluban.

Pentru detalii suplimentare asupra acestei activități: POC col. Mihai BUTA, telefon 021 3195926, e-mail: mbuta@mapn.ro.


Biroul de Presă