Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 91


Vizita oficială în România a delegației militare americane


Delegația militară americană condusă de șeful Gărzii Naționale a statului Alabama, generalul-maior Perry Smith, efectuează o vizită oficială în România, la invitația șefului Statului Major General, general-locotenent Ștefan Dănilă.

În cadrul întâlnirii, luni, 8 aprilie, la sediul MApN, au fost abordate subiecte referitoare la domeniile de cooperare între Garda Națională a statului Alabama și Forțele Aeriene ale României, la facilitățile de instruire, dotarea cu echipamente și misiunile specifice precum și participarea la exerciții, operații și misiuni internaționale a personalului din cele două structuri.

"Apreciez efortul celor peste 20.000 de membri ai Gărzii Naționale a statului Alabama în misiunea din Afganistan, în ultimii zece ani, și aportul adus luptei împotriva terorismului", a subliniat șeful Statului Major General.

Totodată, cei doi oficiali au evidențiat importanța cooperării dintre cele două structuri prin intermediul programului State Partnership Program.

"Îmi doresc ca parteneriatul nostru să continue și să-și atingă scopurile indiferent de variațiile alocării bugetare din cele două țări", a declarat generalul-maior Perry Smith, în cadrul întrevederii.

În perioada vizitei, delegația militară americană va avea întâlniri cu militarii de la mai multe unități din diferite garnizoane.

***

Cooperarea dintre Armata României și Garda Națională a Statului Alabama se desfășoară sub egida State Partnership Program, inițiat în anul 1994.
Începând cu anul 2011, această cooperare a fost adusă la un nivel superior, caracterizat prin aprofundarea dialogului și acordarea de sprijin de către partenerul american în domenii de real interes pentru Armata României, cum ar fi: exploatarea aeronavelor F-16; asigurarea sprijinului națiunii-gazdă pentru forțele aeriene, dezvoltarea facilităților de la Baza aeriană Câmpia Turzii; instruirea forțelor terestre și a forțelor întrunite, perfecționarea cadrului legal privind sprijinul acordat militarilor răniți în teatrele de operații; acordarea de sprijin familiilor militarilor dislocați în teatrele de operații precum și în ceea ce privește medicina operațională și poliția militară.


Biroul de Presă