Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 148


Ministrul Mircea Dușa l-a felicitat, cu ocazia aniversării, pe generalul în retragere Marin Dragnea


Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, l-a felicitat miercuri, 29 mai, cu ocazia aniversării, pe generalul în retragere Marin Dragnea, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul ministerului.

Cu acest prilej, ministrul a precizat că veteranii de război reprezintă un etalon și un simbol pentru întreaga armată. Totodată, a apreciat eforturile susținute ale generalului (ret.) Dragnea de a face ca toți ostașii, de la soldat la general, care au luptat în primul și al doilea război mondial să fie respectați, apreciați și să li se acorde toate drepturile cuvenite.

Generalul (ret.) Marin Dragnea împlinește joi, 30 mai, venerabila vârstă de 90 de ani și este, din anul 1990, președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război. A fost decorat cu Ordinul Național "Steaua României" în grad de Comandor în anul 2000 și în grad de Mare Ofițer în 2004, în semn de apreciere pentru vitejia și curajul de care a dat dovadă în cel de-Al Doilea Război Mondial.


Biroul de Presă