Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 139


Participarea Forțelor Aeriene la exercițiul multinațional THRACIAN STAR 2014


Aeronave ale Forțelor Aeriene Române participă în perioada 25 mai - 04 iunie la exercițiul multinațional THRACIAN STAR 2014, care va avea loc în Bulgaria.

Exercițiul este organizat în comun de România, Bulgaria, Grecia și SUA, având ca obiectiv principal ridicarea nivelului de pregătire prin instruire într-un mediu multinațional, dezvoltarea cooperării și îmbunătățirea interoperabilității dintre armatele unor țări membre NATO.

Prin obiectivele propuse, acest exercițiu permite exersarea tehnicilor, tacticilor și procedurilor NATO, precum și participarea activă la procesul de pregătire și executare a misiunilor aeriene în comun cu partenerii americani, bulgari și eleni.

Exercițiul a fost planificat cu un an înainte de execuție și este inclus în Planul cu principalele activități al Statului Major al Forțelor Aeriene.


Biroul de Presă