Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 267


Întâlnire între ministrul apărării naționale și ambasadorul SUA


Ministrul apărării naționale, Mihnea MOTOC, l-a primit vineri, 18 decembrie, la sediul Ministerului Apărării Naționale, pe ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, E. S. Hans Klemm.

Discuțiile au vizat principalele domenii de pe agenda cooperării bilaterale în domeniul apărării, în cadrul oferit de Declarația Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România și SUA. Au fost abordate teme privind implementarea măsurilor de asigurare pentru România prin inițiativele SUA în acest domeniu, cooperarea în teatrul de operații din Afganistan, precum și unele elemente conexe pregătirii agendei viitorului Summit NATO de la Varșovia din iulie 2016, pe dimensiunea de adaptare strategică a Alianței.

Întâlnirea a avut loc în contextul în care, în această dimineață, a fost declarată capabilitatea tehnică a facilității antirachetă Aegis Ashore din cadrul Bazei militare de la Deveselu. Ministrul Motoc a apreciat modul deschis și pragmatic în care s-a desfășurat dialogul româno-american pentru implementarea Acordului bilateral din acest domeniu, evidențiind faptul că România și-a onorat la termen și în integralitate angajamentele asumate în cadrul acestui proiect. A fost evidențiat caracterul complex al mediului actual de securitate, cu accent asupra evoluțiilor din regiunea extinsă a Mării Negre .

Ministrul român al apărării a subliniat rolul esențial al SUA pentru consolidarea securității țării noastre și a flancului estic al Alianței, prin implementarea inițiativelor concrete specifice – European Reassurance Initiative și European Activity Set, precum și prin intensificarea programului comun de exerciții desfășurate pe teritoriul național.

În perspectiva Summit-ului NATO din iulie 2016, a fost evidențiat interesul comun pentru adaptarea pe termen lung a Alianței, cu o atenție adecvată acordată regiunii Mării Negre și posturii de descurajare și apărare eficiente, bazate pe o prezență Aliată robustă pe flancul de est al NATO.


Secția Presă