Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 41


Întâlnirea bilaterală a ministrului Mihnea Motoc cu ministrul apărării din Republica Bulgaria, Nikolai Nankov Nencev


Joi, 11 februarie, ministrul Mihnea Motoc a avut o întâlnire în marja Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre ale NATO cu omologul său bulgar, Nikolai Nankov Nencev.

Cu acest prilej a avut loc un schimb de opinii asupra principalelor evoluții referitoare la securitatea din regiunea extinsă a Mării Negre, precum și cooperarea în asigurarea misiunii comune de poliție aeriană, partea bulgară informând cu privire la adoptarea cadrului juridic adecvat.

Cei doi oficiali au apreciat excelentele relații de cooperare dintre România și Bulgaria în domeniul militar, considerând că deciziile Reuniunii ministeriale reprezintă un pas important în pregătirea Summit-ului de la Varșovia.

A fost subliniată de ambele părți importanța menținerii strânsei colaborări dintre cele două țări în domeniul militar, agreându-se să fie continuat procesul de cooperare bilaterală, în context NATO și regional.


Secția Presă