Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 205


Participarea ministrului apărării naționale în delegația României la Summit-ul NATO de la Varșovia. Decizii majore pentru România


La Varșovia, în cadrul Summit-ului NATO, liderii aliați au negociat și adoptat o serie de decizii majore pentru consolidarea posturii de apărare și descurajare aliată, cu aplicare pe întreg Flancul Estic.

În acest cadru, ministrul apărării naționale a avut o serie de întrevederi bilaterale în marja Summit-ului cu omologi aliați, în vederea coagulării sprijinului necesar avansării obiectivelor strategice ale României la nivelul consolidării posturii de apărare și descurajare, al deciziei privind prezența NATO înaintată adaptată pe teritoriul aliaților estici, respectiv România.

Astfel, cu ministrul federal al apărării din Republica Federală Germania, Ursula von der Leyen, a fost reliefată importanța consolidării posturii aliate de descurajare și apărare, ca element definitoriu al Summit-ului din capitala poloneză și au fost discutate modalitățile de cooperare bilaterală în implementarea deciziilor asumate de șefii de stat și de guvern aliați, în mod specific a celor privitoare la prezența înaintată adaptată de pe teritoriul României. În cadrul întrevederii cu ministrul turc al apărării, Fikri Ișik, s-a agreat importanța concentrării eforturilor comune în perioada următoare, la nivelul implementării deciziilor aliate pe acest palier, cu accent pe obținerea unor rezultate concrete la ministeriala apărării din luna octombrie 2016.

De asemenea, ministrul apărării naționale, Mihnea Motoc, a participat la o cină de lucru la nivelul miniștrilor aliați ai apărării. Au fost abordate problematici privind constituirea prezenței înaintate întărite pe Flancul estic al NATO, cadrul de cooperare pentru vecinătatea sudică și sprijinul aliat pentru partenerii NATO prin utilizarea eficientă a Inițiativei privind consolidarea capacităților de apărare (Defence Capacity Building), în vederea proiectării stabilității și securității. Un alt subiect aflat pe agenda reuniunii a fost reprezentat de dezbaterea privind modalitățile de realizare a evaluării funcționale a structurii de comandă aliate, ca element de orientare pentru procesul viitor de reflecție, pe acest subiect.

În acest context, ministrul român al apărării s-a referit la inițiativele concrete de realizare a prezenței înaintate adaptate (tFP) pentru zona de sud a Flancului estic al NATO, constând în înființarea unei brigăzi multinaționale pe teritoriul României, afiliată la Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est și consolidarea prezenței aeriene și navale în regiune, prin măsuri dedicate. A evidențiat rolul important jucat în acest proces de autoritățile militare aliate și a încurajat participarea aliaților, cu contribuții concrete, la acțiunile specifice de implementare a tFP, în perioada următoare.

De asemenea, ministrul Motoc a subliniat importanța inițiativei aliate privind consolidarea capacităților de apărare a statelor terțe, instrument-cheie al NATO în cadrul eforturilor comunității internaționale de proiectare a stabilității dincolo de granițele aliate. În egală măsură, a reconfirmat angajamentul României pentru cooperarea cu R. Moldova, Georgia și Ucraina, prin utilizarea, la cote optime, a mecanismelor actuale de cooperare cu statele partenere ale Alianței Nord-Atlantice.


Secția Presă