Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 316


Întrevederea ministrului apărării naționale cu șeful informațiilor militare din Republica Elenă


Ministrul apărării naționale, Mihnea Motoc, s-a întâlnit miercuri, 2 noiembrie, la sediul Ministerului Apărării Naționale, cu generalul-maior Ioannis Papatheodosiou, directorul Directoratului Întrunit de Informații Militare din Republica Elenă.

Cei doi oficiali au reafirmat importanța relațiilor bilaterale de cooperare militară și a activităților comune desfășurate în cadrul NATO. Cu această ocazie, ministrul Motoc a apreciat nivelul ridicat al colaborării între cele două armate, reiterând faptul că cele două state împărtășesc aceleași valori și obiective în domeniul apărării.

Agenda întâlnirii a cuprins și discuții referitoare la situația de securitate din zona extinsă a Mării Negre, participarea în comun la exercițiile NATO și identificarea unor noi modalități de extindere a cooperării pe linie de informații militare.


Secția Presă