Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 398


Paradă militară la București, de Ziua Națională a României


Aproximativ 3.500 de militari și specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informații, cu peste 350 de mijloace tehnice, din care circa 50 de aeronave, și militari din mai multe țări aliate sau partenere vor participa vineri, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale a României, în Piața Arcul de Triumf din București.

Cei peste 300 de militarii străini vor fi din Bulgaria, Canada, Franța, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Republica Moldova, Slovacia, SUA, Turcia și Ucraina.

Tot în București va avea loc vineri, 1 Decembrie, începând cu ora 8.00, o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane și jerbe de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I.

Cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, reprezentanți ai Armatei României vor participa, la solicitarea și cu sprijinul autorităților locale, la pregătirea, organizarea și desfășurarea de ceremonii militare și religioase de depunere de coroane de flori, întâlniri cu militari veterani și veterani de război, defilări și expoziții de tehnică militară de luptă și armament, în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unități și unități militare.

Cu ocazia Zilei Naționale, Drapelul național va fi arborat în toate instituțiile militare din țară, iar la bordul navelor maritime și fluviale se va ridica Marele Pavoaz. Militarii aflați în misiune în teatrele de operații desfășoară ceremonii militare și activități specifice cu ocazia Zilei Naționale.

* * *

• Repetițiile pentru Parada militară deschise reprezentanților mass-media vor avea loc după următorul program:
- miercuri, 22 noiembrie, de la ora 10.00, la Terenul de instrucție Ghencea (acces din Șoseaua Antiaeriană nr. 6-8, începând cu ora 9.00). Jurnaliștii care doresc să asiste la repetiție sunt rugați să transmită până astăzi, la ora 18.00, datele personale la adresa de e-mail relatii.publice@forter.ro;
- sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 10.00, în Piața Arcul de Triumf. În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, antrenamentul va avea loc duminică, 26 noiembrie, de la aceeași oră. Data exactă a acestei repetiții va fi comunicată în timp util.
• Accesul carelor de transmisie (DSNG-uri) în Piața Arcul de Triumf se va face doar joi, 30 noiembrie, între orele 10.00 și 18.00.
• Jurnaliștii acreditați la eveniment vor avea vineri, 1 Decembrie, acces pietonal doar prin Bulevardul General Constantin Prezan (Piața Charles de Gaulle) până la ora 09.30.
• Folosirea dronelor (Remotely Piloted Aircraft Systems - RPAS) în spațiul aerian unde se desfășoară manifestările dedicate Zilei Naționale este interzisă, conform prevederilor articolului 12 din Hotărârea de Guvern nr. 912/2010.
• Pentru buna desfășurare a Paradei militare organizate cu ocazia Zilei Naționale a României, Brigada Rutieră București va dispune măsuri pentru asigurarea fluenței în trafic și informarea conducătorilor auto asupra restricțiilor rutiere pe arterele care converg către Piața Arcul de Triumf, pentru zilele de 25 (26), 30 noiembrie și 1 decembrie.
• Recomandăm publicului spectator să vină la Paradă, pe cât posibil, fără bagaje voluminoase.


Biroul presă