Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Lt. Alice Moldovan

 


Comunicat nr. 532


COMANDANTUL SUPREM AL FORȚELOR ALIATE DIN EUROPA


În zilele de 28 și 29 noiembrie a.c., generalul James L. Jones, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa, efectuează o vizită oficială în România, la invitația șefului Statului Major General al Armatei României, general dr. Eugen Bădălan.

În programul înaltului oaspete american sunt prevăzute primirea la Președintele României, Traian Băsescu, și convorbiri oficiale cu ministrul apărării naționale, Teodor Atanasiu, și cu generalul Bădălan.

În cadrul discuțiilor de la Ministerul Apărării Naționale vor fi abordate subiecte referitoare la transformarea NATO, stadiul proceselor de reformă și restructurare ale Armatei României, precum și aspecte privind participarea la operațiile internaționale.

Luni, 28 noiembrie, ora 15.30, generalul Jones va primi titlul onorific „Doctor Honoris Causa” al Universității Naționale de Apărare „Carol I”, prilej cu care va prezenta o alocuțiune cu tema „Transformarea Alianței Nord-Atlantice și obiectivele acesteia în actualul cadru geostrategic.”

Oaspetele american va fi primul deținător al acetui titlu acordat de la înființarea Școlii Superioare de Război în anul 1889.

Jurnaliștii care doresc să participe la oportunitățile foto și video oferite de evenimentul de la Universitatea Națională de Apărare vor fi așteptați la punctul de control al instituției, din strada Panduri, nr. 68-72, între orele 15.00-15.15. Persoană de contact pentru detalii suplimentare: maior Daniel Marin, tel. 319.48.80 int. 131; fax 319.59.60.



Compartimentul Relatii Publice
al Statului Major General