Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Lt. col. Liviu Flutur

 


Comunicat nr. 25


PRECIZARE





În legătură cu reclamațiile familiilor ale căror bunuri au fost afectate în urma accidentului aviatic din anul 2004, care a avut loc în apropierea localităților Sântioara și Cristești, Biroul de Presă este abilitat să facă următoarele precizări:

Prin fondurile alocate și activitățile de reparații și reconstrucție efectuate, Ministerul Apărării Naționale nu mai are obligații față de cele trei familii. Pentru o corectă informare reiterăm fondurile și lucrările efectuate:

• Pentru familia Oltean Ion, fondurile folosite în vederea lichidării pagubelor aferente imobilului, gospodăriei și culturilor agricole au fost de peste 8500 RON. De asemenea, familia Oltean a primit și bunuri în valoare de peste 950 RON.

• Imobilul familiei Karoly David a fost refăcut în totalitate, fiind adus la starea calitativă în care era înainte de accident și, pe alocuri, au fost făcute chiar îmbunătățiri. Membrii familiei au fost prezenți, în permanență, pe timpul efectuării lucrărilor și practic au condus lucrările de refacere a construcției, fiindu-le respectate întotdeauna exigențele. Valoarea bunurilor și serviciilor necesare readucerii imobilului la starea anterioară accidentului a depășit suma de 7400 RON.

• Familia David Andrei a primit bunuri în valoare de peste 8600 RON în schimbul celor distruse în urma accidentului.

În toamna anului 2004, lucrările au fost finalizate, recepția acestora fiind făcută în prezența proprietarilor, fără obiecții din partea acestora privind calitatea lucrărilor executate.
Pagubele provocate la sol, în urma accidentului, au fost evaluate la suma de peste 89.700 RON, sumă ce a fost suportată de către Ministerul Apărării Naționale și care reprezintă despăgubirile acordate unui număr de 17 persoane.
Cu excepția a doi cetățeni, Oltean Ion și David Andrei, din localitatea Cristești, care au fost nemulțumiți de valoarea despăgubirilor materiale care le-au fost acordate, toți ceilalți proprietari au fost mulțumiți, fapt atestat și de actele de împăcare încheiate la finalizarea lucrărilor de reconstrucție și reparații. Conform acestora, persoanele afectate consimt că prejudiciul a fost acoperit în întregime și nu mai au nici o pretenție de la Ministerul Apărării Naționale.






Biroul de Presa al M.Ap.N.