
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Selecție pentru „Tabăra de vară pentru cercetași" – Predeal 2017
La ediția din acest an, care se va desfășura în perioada 9 – 16 iulie, la Predeal, cu sprijinul Statului Major al Forțelor Terestre, se pot înscrie elevii care sunt, la momentul desfășurării concursului, în clasele VI-VII și IX-XI.
Opt locuri, din cele 42 disponibile, vor fi ocupate de tineri instituționalizați din învățământul gimnazial și liceal, cu rezultate foarte bune la învățătură, selecționați cu sprijinul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. Celelalte 34 de locuri sunt scoase la concurs și sunt repartizate astfel: 16 locuri (8 echipe) pentru elevii din învățământul gimnazial și 18 locuri (9 echipe) pentru elevii din învățământul liceal.
Concursul de selecție cuprinde două etape, în cadrul acestora testându-se cunoștințele elevilor despre Armata României, NATO și Uniunea Europeană.
În prima etapă (13 martie – 2 aprilie), echipe constituite din câte doi elevi vor trebui să completeze un formular de înregistrare și să răspundă la 20 de întrebări tip grilă. Pentru cea de-a doua etapă (3 – 23 aprilie), echipele care au răspuns corect la cel puțin 15 întrebări ale primei etape se califică, acestea urmând să răspundă la un nou set de întrebări.
În perioada 24–28 aprilie, juriul competiției va evalua răspunsurile trimise de fiecare echipă și va întocmi clasamentul concursului avându-se în vedere punctajul obținut.
Detaliile cu privire la organizarea taberei, condițiile și regulile de participare, precum și datele de contact pot fi obținute de pe pagina web: www.mapn.ro/tabara.
Secția Presă