Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 261


Ministrul aprrii naionale particip la manifestrile dedicate mplinirii a 90 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului de pe Vrful Caraiman


Ministrul aprrii naționale, Mihai Fifor, va participa vineri 14 septembrie, la Bușteni, ncepnd cu ora 15.00, la deschiderea simpozionului dedicat celebrrii Marii Uniri i a mplinirii a 90 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului, i smbt, 15 septembrie, ncepnd cu ora 11.30, la ceremonia depunerii de coroane de flori ce va avea loc la monumentul de pe Vrful Caraiman.

La manifestrile organizate de Ministerul Aprrii Naționale, dedicate comemorrii Primului Rzboi Mondial, celebrrii Marii Uniri i mplinirii a 90 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului de pe Vrful Caraiman, vor lua parte Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei romne, Alteța Sa Regal Principele Radu, reprezentanți ai autoritților centrale și locale, militari activi, n rezerv sau n retragere, precum și un grup de elevi reprezentnd comunitile istorice romneti de peste granie.

Jurnaliștii care doresc s participe la manifestri pot obține detalii suplimentare de la maiorul Anemona Toma, tel. 0722.251.342.

* * *

Programul manifestrilor de mai sus include:

- vineri, 14 septembrie de la ora 15.00, la Centrul de pregtire pentru personalul din industrie (str. Paltinului, nr.16, Bușteni), o manifestare științific ce cuprinde expuneri ale unor personalitți culturale și științifice și ale reprezentanților conducerii M.Ap.N., vizionarea filmul documentar dedicat aniversrii Centenarului Marii Uniri și lansarea Albumului Monografic cu titlul ,,Crucea - slvitul semn de biruin n Rzboiul de ntregire a Romniei - 100 de ani de la nfptuirea Marii Uniri”.

- smbt, 15 septembrie de la ora 11.00, la Crucea Eroilor Neamului de pe Vrful Caraiman, ceremonie de depuneri de coroane de flori, prezentarea simbolisticii Crucii Caraiman și a acțiunilor Armatei Romniei n Rzboiul de ntregire a Neamului, o demonstraie de reconstituire istorico-militar organizat de Asociaia Tradiia Militar, precum i un recital susinut de ctre maestrul naist Nicolae Voicule.
n același timp, n Bușteni vor fi prezentate publicului larg expoziții dedicate evenimentului, vor avea loc exerciții demonstrative (supravieuire, escalad i tirolian, intervenie EOD etc). n seara zilei de 15 septembrie, ncepnd cu ora 18.00, Muzica Militar a Academiei Forelor Aeriene “Henri Coand” din Braov va susine un concert de muzic. n continuarea spectacolului, maestrul Nicolae Voicule va avea un moment artistic la nai, fiind urmat de un recital susinut de ctre formaiile artistice aparinnd Cercurilor militare din Curtea de Arge i Cmpulung Muscel, ale elevilor Colegiului Naional Militar ,,Dimitrie Cantemir” din Breaza, ale grupurilor cultural-artistice din oraul Buteni, precum i ale elevilor din comunitile istorice romneti de peste granie (elevii din comunittile istorice romnești din Bulgaria, Republica Moldova, Serbia și Ucraina vor purta costume populare specifice zonelor pe care le reprezint).


Biroul pres