Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Ministrul apărării naționale, la aniversarea Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”, din Câmpulung Moldovenesc
Cu prilejul împlinirii a 95 de ani de la înființarea instituției de învățământ vor avea loc o ceremonie militară, un spectacol aniversar, precum și o vizitare a facilităților școlii.
***
Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc
continuă tradițiile Liceului Militar „Ștefan cel Mare" din Cernăuți, înființat la 25 noiembrie 1924, prin Înalt Decret Regal nr. 3889, promulgat și semnat de regele Ferdinand.
De-alungul timpului, colegiul a avut peste 12.000 de elevi, în 80 de promoții. Cei mai mulți dintre absolvenți au îmbrățișat și s-au remarcat în cariera militară, aproximativ 200 ajungând la gradul de general, 10 devenind șefi ai unor structuri militare centrale, iar 15 fiind decorați cu Ordinul „Mihai Viteazul". Alți absolvenți sunt recunoscuți ca specialiști în științe militare, personalități în cercetarea științifică, în viața economică, socială și culturală.
Astăzi, în Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” se asigură dezvoltarea unui învățământ modern și eficient, prin implementarea de programe și proiecte de educație bine fundamentate și prin instituirea unui sistem viabil de management al calității.
Elevii colegiului au făcut dovada pregătirii lor prin rezultatele foarte bune obținute la examenul de bacalaureat și la admiterea în academiile militare. În același timp, aceștia au participat la concursuri și olimpiade școlare, prestația lor fiind apreciată cu premii și distincții în competițiile locale, naționale și internaționale.
Calitatea actului didactic și educativ a fost recunoscută de Ministerul Educației Naționale prin acordarea titlului de „Colegiu național”, începând cu anul 2014. Pentru performanțele obținute în activitatea de promovare și dezvoltare a dimensiunii europene a educației, în anul 2013, 2016 și 2019 instituția a fost declarată „Școală Europeană”.
Biroul presă