O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează vineri, 4 februarie, un zbor umanitar pe ruta Otopeni – Viena și retur pentru transportul, în regim de urgență, a unui pacient care a suferit arsuri.
Echipa medicală care monitorizează pacientul pe timpul zborului este formată din specialiști din cadrul SMURD și Ministerul Apărării Naționale.
Misiunea a fost aprobată de ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, în urma solicitării Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian vineri, 4 februarie, în jurul orei 16.30.