Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, a efectuat vineri, 6 mai, o vizită de informare în garnizoana Timișoara.
La sediul Cercului Militar Timișoara, echipa de conducere a Brigăzii 18 Cercetare-Supraveghere „Decebal” a prezentat ministrului Vasile Dîncu un briefing de informare în legătură cu stadiul îndeplinirii obiectivelor fixate pentru anul în curs, precum și prioritățile brigăzii în domeniul pregătirii de specialitate și instruirii personalului și în cel al înzestrării cu tehnică și echipamente militare.
Ministrul Vasile Dîncu a subliniat importanța misiunilor personalului brigăzii timișorene, a apreciat eforturile depuse pentru îndeplinirea obiectivelor de performanță și a dat asigurări cu privire la întregul sprijin din partea conducerii ministerului apărării naționale în găsirea soluțiilor pentru rezolvarea problemelor ridicate.
„Prin alocarea, începând cu anul viitor, a două procente și jumătate din PIB pentru apărare, vom avea posibilitatea să accelerăm importantele programe de modernizare și înzestrare esențiale pentru Armata României, ceea ce înseamnă că și Brigada 18 va beneficia de echipamentele de care are nevoie pentru îndeplinirea misiunilor importante pe care le are.
În același timp, pentru atingerea obiectivului strategic de a oferi României armata performantă de care are atâta nevoie în aceste momente, pe lângă asigurarea echipamentelor de ultimă generație, care au început deja să intre în dotarea structurilor militare române, este esențial să ne concentrăm și pe îmbunătățirea condițiilor de viață ale militarilor noștri – activi, în rezervă sau în retragere, ale salariaților civili ai ministerului nostru, precum și ale familiilor lor. Performanța profesională de înalt nivel trebuie motivată prin condiții de muncă la nivelul celorlalte armate NATO, printr-un sistem de salarizare decent. Am făcut din aceasta, alături de asigurarea de pensii echitabile pentru toți rezerviștii, indiferent de data trecerii în rezervă, priorități majore ale mandatului meu de ministru. Suntem mai aproape cu fiecare zi de atingerea acestui deziderat și sper să avem vești bune cât de curând," a declarat ministrul Vasile Dîncu.