Cãpitanul Cosmin Constantin Scorțea, din Baza 71 Aerianã Câmpia Turzii, și-a pierdut viața miercuri, 25 mai, în urma unui accident survenit pe timpul unui exerciþiu de paraºutare pe Aerodromul din Boboc.
Accidentul a survenit în jurul orei 14.00, pe timpul executãrii manevrelor de aterizare. Ofițerului i-a fost acordat primul ajutor la fața locului, dar cu toate eforturile medicilor, a fost constatat decesul militarului.
Pentru stabilirea circumstanțelor producerii accidentului a fost sesizat Parchetul Militar. De asemenea, conform procedurilor legale, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene a ordonat constituirea unei comisii interne de investigare.
Cãpitanul Cosmin Constantin Scorțea, în vârstã de 38 de ani, era angajat în Ministerul Apãrãrii Naționale din anul 2007, avea la activ 67 de salturi, fiind atestat pe tipul de parașutã BG-7M. Era cãsãtorit și avea un copil.
Joi, 26 mai, la ora 8.30, vor fi organizate în unitãțile militare din țarã ceremonii de comemorare a ofițerului.
Conducerea Ministerului Apãrãrii Naþionale este alãturi de familia îndoliatã și transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanþe familiei militarului cãzut.