O aeronavă militară C-27J Spartan din dotarea Forțelor Aeriene Române a decolat miercuri, 14 mai, în jurul orei 20.00 de pe aeroportul Ramon din Israel, pentru evacuarea a 12 pacienţi pediatrici şi 21 de aparţinători, cetățeni palestinieni. Aeronava urmează să aterizeze în Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni în cursul acestei nopți.
Misiunea de transport aerian a fost solicitată de Departamentul pentru Situații de Urgență, ca urmare a unei cereri formulate, în contextul deteriorării situației de securitate din Fâșia Gaza, de Centrul european de coordonare a răspunsului la situații de urgență, prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății și Autoritatea de Coordonare a Activităților Guvernamentale în Teritorii (Coordination of Government Activities in the Territories – COGAT) din Israel.
După sosirea la București, 11 pacienți vor fi internați, pentru îngrijiri medicale și tratament, în spitale pediatrice din România, iar unul dintre ei va fi preluat, în cursul acestei nopți de o aeronavă din Republica Turcia, împreună cu aparținătorul său, pentru tratament asigurat de această țară.
Echipa medicală care a însoțit persoanele evacuate pe timpul zborului către Otopeni a fost formată din personal medical asigurat de DSU, SMURD București și Ministerul Apărării Naționale.